nu mă asculta
resturile fiecărei eșuări sunt prea aproape de pleoapele care
se zbat lângă dorsale undeva spre
miezul râsului
mâinile care aleargă continuu pe creasta valului
prind meduze de pe capacul canalelor

swing-ul orelor de tihnă
relațiile ca un mănunchi de harpoane
te trag pe cimentul rece spre larg
dincolo de bulevard o senzație un ecran
cu o barcă plutind
cad în timp ce fierăstraiele râd
numele tău e dat cu alb e scufundat în talc
în toate situațiile care se pun
copiii neobișnuiți cu suptul sunetelor din mameloanele
de sub pian

cum ai ajuns
în mijlocul orașului

ca o plută

trunchiul tău mare nu are dinți nici clape
se aude doar un zgomot spart în interior
valurile strecoară frânturi spre mal izbindu-le
te apleci și verși tot
trec pe sub jetul cald
mareea disperată de toate câte pătrund
peste trepte
ușa care rămâne mereu deschisă aduce clape
și corzi