Amânare


Copacii despletiți se aștern peste zări
și-n față-mi cărarea se-afundă-n hățiș
al soarelui ochi apune-n silvestrele mări
sub crini ce-n abis s-au deschis.

Seve șoptesc în străvechile trunchiuri fântână
și prinse de ramuri chei de plumb tresar
sub baterea lor mereu se amână
curgerea firelor de nisip
ce îngheață în clepsidra de cleștar.

Spre zborul păsărilor am strigat, gândind
că îsi vor aminti de mine
dar n-am putut să birui clopotele codrilor...
nici aripile lor n-au curs
peste chei spre-a le renaște-n muguri
hlamida de jad a cerului cufundă
în valuri sticloase nearsele ruguri.