Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas
cu anii vârstei pe umerii unei cămile
dintr-o fotografie cu femeia sângelui
toată în văluri de viață și culoare
cu fire aurii pe după gât, zadarnic în fugă.
Nomadă pe ritmuri de Orient în război plin de coliere din timp,
cu ochii din trecut pe umeri cu mersul furtunii spre fata-morgana,
spre lumea dinapoi
cu urechea fără de glas și cu tăcerea plină de oameni
pietoni printr-un deșert agitat în furtuni și vieți de un roșu tițian,
cu sângele pasional lustruind pe geamuri dorința lumii
învârtindu-se pe ritmurile tobelor cu bănuți de zâmbet
pe lângă coapsele acoperite de voaluri transparente.
Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas,
femeia sângelui netrecut peste ape,
nestrecurat prin sită,
imprimat în tălpi arse de nisip din soare
dansând ritmic propria viață prin deșert, printre pământeni
cu voaluri din amintiri și cu soarta de mână acum
și nisipul arde tare, și mintea doare
și aerul zbate muzica secundei din gând împrejur.
Un dans urlând din gesturi scoate altă femeie
ținându-și propria viață de lesă,
miraj de nomadă prin sufletele altora lăsând sânge din priviri în urmă.
Și am să caut soartă de ținut în brațe înainte.
Și tu ai să umbli cu noi în vis,
pe văluri de bănuți sunând timpul înspre zări.