E seara... incheg privirea intr-un nor adormit
cu capul pe masa....
imi las crezul si ma intind pe pat
incercand sa prind printre pleoape
vise uitate pe-undeva in noapte...
cobor privirea pana la etajul tau
si-ti zaresc sosetele murdarite pe podea,
si mana ti-o vad intinsa pe saltea;
iti ating degetele insetate de zambete ratacite
printre scandurile bolnave
de urmele pasilor tai....
imi las capul pe perna tare
si ridic privirea spre tavan;
triste chipuri de portelan
se-oglindesc in fereastra camerei mele
cautand sa mai urce
macar o data, la tine–
incet, incet, mi se descompun gandurile
si intra siroaie pana la tine…
nu mai bat la usa…intra pe la balamale….
Dar…Tu…esti oare, acasa?>
Zadarnic incerc sa-ti deslusesc
chipul mototolit in hartie A4,
cu buze, cu ochi,
cu barba nerasa , cu gura….
cu zambetul senin
dinaintea mortii….
mi-e din ce in ce mai somn…
la tine nu e lumina,
nu e deschisa nici fereastra…
si mi-e somn…vreau sa te astept,
sa te vad cand vii,
dar mi-e somn…..
dormi cu mine…
caci Eu vreau sa dorm!