Motto:
'Există și un tată care
s-a născut după fiul său:
Aristotel, tatăl lui Socrate'
TATA


Adâncul cerului care plutea prin mine
Mai demult,
A devenit hipospațiul înconjurător
În care mă lăfăi aiurea,
Străduindu-mă să uit că sunt,
Și driblând măiastru, nemurirea.

Eonii pe care nu i-am trăit,
Ca și cei pe care nu-i voi trăi,
Se ceartă cu anii puțini pe care
Nu vreau să-i trăiesc.

Anii mei ies învingători.
Eonii de dinainte și de după,
Se retrag rușinați ca sunt mai mari.

Eu mă aleg cu nemulțumirea
Ca le-am fost punctul de referință
Neinerțial.

Anii mei, plictisiți,
Se iau la ceartă cu anii altora,
Și înving iarăși:
Anii altora se retrag,
Rușinați că sunt mai plini.

După care anii mei încep
Să se certe între ei:
Cei de acum cu cei ai copilăriei,
Care pretind că au fost mai frumoși,
Și cu cei ai bătrâneții,
Care pretind că vor fi mai deștepți.

Am devenit aproape surd
De atâta gălăgie.

Uneori, nervos pe zarva asta,
Îmi vine să-i desființez pe toți,
Dar nu sunt convins
Că voi ieși învingător.

Și-apoi...
Mi-e frică.