Înfrigurată după tainele vieții,
răsfirând file din suflete
de atât amar de vreme
printre cuvinte dăruind altei lumi
viitorul trimis dinainte...

O privire a Domnului printre gene...
ți-e frig, ți-e și cald,
lacrimile ți se fac boabe de orez în farfurie
și sarea din ochi se topește peste ele,
nici priviri nu mai ai în ochi... Și mi-e dor !

Mergi cu cerul în spate,
cu ziua de mâine drept drum
căutând cu mâinile în jur printre ore,
un punct de sprijin așteptând
asupra ta cu aripi din nori,
drept însoțitor vreun destin...

Un pas în față, mai mulți înapoi
și privirea tot înainte,
mai poticnit, mai repezit,
cu sufletul ștergând pe jos praful
cu întoarceri pe alt drum în minte,
adunând sacadat
tot mai multe ființe în tine,
de ieri, de nicăieri...

Un alt pas înainte,
un uriaș salt peste ce este
și uite-ți bătăturile de la picioare,
mărgele îți sunt la gât.
Nevăzând fără ochelari ai clipelor
știința de a trăi,
nu uitasei să-ți scoți din praf
și sinele demult pierdut.