Orizontală, marea

Mergeam ades în satul de pescari,
Mă îndrăgiseră de-acum bătrânii
Si tinerii-aruncau cu spor năvodul
Când umbra mea se reflecta pe ape.
Mă-ntâmpinau ca pe iubita lor,
Fiică a soarelui și-a mării deopotrivă,
Si îmbrăcându-mă în spumă-mi împleteau
Suvițele de păr cu solzi de pește.
Imi atârnau la gât o stea de mare
Să nu mă rătăcesc pe harta marii
Si-mi dăruiau inelele de scoică –
Logodnă tainică în pragul inserării.
M-am depărtat treptat de satu-acela
Credeam că-i prea puțin ce-mi dăruia
Față de ce-aș fi meritat:
Vroiam câmpii cu flori, mireasmă tare,
Păduri umbroase, pline de mister,
Urcând spre munți, doream să îmi văd umbra
Nu reflectată-n ape ci pe cer.
..............................
Acum, când scoicile se sfărâmară
Iar steaua de la gât e-un biet ciob mat,
Intorc smerită către ei obrazul
Să îl lovească vâslele de lemn
Să-mi pedepsească jalnica trufie
De-a fi dorit pe fruntea mea alt semn.
Strivită de mirajul vertical
Mă-ntorc tarziu în satul de pescari :
Orizontala mării, ce-odată mi-a fost leagăn,
Sub un același cer îmi e altar.