și totuși
o mare promisiune
mai ales atunci cînd cuvintele
strigă viața sub semne trucate

o mizerabilă stare de neîmpăcare cu mine
doar atît

orice va fi fost
visez cu ochii holbați de nerăbdare

inhalez
mireasma aspră și intimă a cărnii
miroase sărat a lacrimi
sau
doar putregaiul unui țărm uitat

îmi spuneai uneori
că aș fi fost un tată minunat

ori
eram înlocuitorul care ar fi trebuit


hoitul ca o luntre
cu ochii larg deschiși
verbe mestecate în gura altcuiva
din gura lui trecute în gura ta
nici o culoare nici un sunet
doar ideea pașilor alergînd

ca un strigăt ieșit din gîtul unei păsări

mușchii atrofiați ai unor aripi
ce nu au plutit vreodată

umbra unsă pe piele
ca o lumină răstălmăcită
într-un sentiment șovăitor de speranță

mirarea de la capătul singurătății