Aș vrea să mă sting în valurile mării
Deși am murit demult în cele ale uitării
M-aș pierde ușor printre firele timpului,
Printre unele taine ale universului
Să-mi înec sufletul într-un pahar de cristal
Și printre stelele cerului apoi să-l presar.

M-aș arunca în ocean de pe o stâncă
Ca valurile lui sub mine să se frângă,
Să mă scufund adânc, tot mai adânc
Și existența-mi să nu mai pot s-o plâng,
Să dispar în acel uriaș necunoscut
Ca și cum niciodată nu m-aș fi născut.

M-aș transforma poate într-un strop de ploaie,
Ce speră vreo inima de gheață să înmoaie.
Pe obrazul unui necunoscut m-aș scurge
În speranța că la sufletul lui voi ajunge,
Aș cădea apoi pe o petală de floare
De unde m-aș evapora la ale soarelui raze.

Aș vrea să mă sting dintr-o suflare
Precum efemera flacără de lumânare
În urma-mi rămânând ceară și fum,
Fără ca nimeni să-mi fi zis drum bun,
Să fi observat c-am plecat pentru totdeauna
Sau că stelele cerului sunt mai puține cu una.