Motto:
''Îi arăt dinții,dar ea știe,
că eu nu râd''
Nichita Stănescu
Intrăm amândoi
-dar stiu numai eu-
Că e o peșteră pe Lună.

Lesne intrăm
-dar știu numai eu-
Că așa se întâmplă pe Lună:
pe Lună, suntem mai ușori.

Mai ușori decât cine,
Sau ce?
Mă intreabă ea, si părul ei fluturând,
Slab gravitațional.
Asta mă întreabă mai târziu,
Dar eu nu știu
-din prima-
Ce să-i răspund.

Decât noi,
Îmi vine să-i spun,
Dar tac, și bine fac
-asta din prima-
Dar mai târziu,
Trebuie să-i spun că decât ei,
Cei din peșteră;

Cei ce n-au văzut
Soarele cu lumina,
Luna cu gropile,
Pământul cu viața
Și oamenii, cu oamenii.

Iar o vreme,
Degeaba îi explic lui Darwin,
Că maimuțele lui se trag din lilieci,
Că el nu mă crede
-genetic vorbind-

Dar după două, trei
-nu mai știu câte-
Sau patru vremi,
În care plouă mult,
Urechile lui se spală
Și aude ceva...

Apoi iese Soarele
Și el imi spune:
Uite, vezi?
Pe-asta n-ai mai vazut-o.
Și nici pe-asta.

Iar eu,
Sper că...
Mă bucur.