22.11.2006,ora 6:30am
Cine sunt eu
Cine sunt eu? E greu de spus!
Un norișor acolo, sus,
sau vânticelul care bate
și răscolește frunze moarte!
Sunt nasul ce se vâră-n toate..
Sunt sfânta curiozitate
care se scoală dimineața
părându-i-se scurtă viața!
Prea scurtă pentru a trăi,
cu prea mult somn, prea mică zi!

Sunt vie și iscoditoare,
furtună ce se-agită-n mare!
Sunt o scămuță plutitoare
Care privește, cu-ncântare,
La tot ce este nou sub soare!

Și te întâmpin la intrare
cu-n zâmbet cald și cu o floare
și, uneori, cu întristare
și eu… și floarea… muritoare!


Redefinire

Cine sunt eu?
Un Univers cu fruntea-n Soare
pe o planeta călătoare...
Eu sunt profunda rădăcină
ce-și cată drumul spre lumină
și pentru care,
fiecare clipă-i mai bună ca oricare!
Și-i mulțumesc celui de sus
pe drumul meu către apus!

Sunt o steluță călătoare
ce-și ia lumina de la Soare
și o împarte, cu răbdare,
celor ce sunt în căutare!

Și-a cărei rază mult cutează,
și tatonează, cercetează,
și nu se lasa îmblânzită
de-această lume chinuită!

Iar uneori sunt căzătoare
Dar mă scol repede-n picioare!
Mă scutur și o iau din loc
Doar viața nu este un joc!

Sunt uneori Steaua Polară..
dar și pierdută-n infinit.
Pot fi și vie, luminoasă,
și-ascunsă, și de negăsit!

Pot fi ce vreau! E explicit?

Adio

Pe la prânz, am ajuns la mormânt cu o floare
și cu negură-n suflet după-o cumpănă mare.
Dară, doar Dumnezeu știe cât mi-e de greu..
Ce furtună și trăsnet e-n sufletul meu!
Te înalți către ceruri, deși știu foarte bine
că Pământul va fi mai sărac fără tine!
Te înalță la ceruri, știu că tu n-ai murit..
Mor doar cei ce nicicând pe Pământ n-au trăit!
Mor doar cei ce n-au în urmă o sămânță roditoare,
cei ce nu au iubit viața, n-au iubit un pom, o floare!
Netezește-i Doamne calea spre tărâmuri cu mult soare
unde nu e nici durere și nu e nici întristare,
pentru aceea ce din viață, astăzi, este călătoare!
Ușurează-i Doamne calea spre-ntâlnirea cu străbuni,
deschizându-i largă, ușa dintre cele două lumi!
Mamei mele, prof. Anica Năduh
Târgoviște, 31 iulie 2004.

Ceasul

Când te naști, ceasul vieții se pornește: tac, tic–tac,
și ajungi pe drumul vieții cu-ntrebarea: eu ce fac?
Până a afla răspunsul, te și afli în vâltoare,
către locul ce ți-e datul pe pământu-acesta mare!
Tot ce-a răsărit, se-ndreaptă spre amiază, apoi dispare
după ce, mai întâi, spune pentru ce-a venit pe lume.
Dacă are ce să spună! Dacă nu, din viață apune
precum aștri-ascunși de nouri care prevestesc furtune.
Și, fără să își dea seama, ceasu-i duce spre sfârșit,
rostul lor fiind de-a merge spre apus, din răsărit!
Pentru cei ce iubesc viața și se luptă, și se zbat,
nu fac răul cu știință, binele îl fac și tac,
Dumnezeu le luminează calea, cerul fără nori,
și le dă luciri de aștri, făcându-i nemuritori!
Pentru ei ceasul vieții nu face tic-tac degeaba,
ei sunt sarea și piperul, alinarea, dar și graba
de a face cât mai multe și de a-și isprăvi treaba!
Față de acei ce-n lume se nasc doar pentru-a muri,
cei din urmă pot apune, dar răsar a doua zi!

Impact,19.08.2004