zâmbetul tău spune prea multe
ca să pot să ți le povestesc eu
într-o noapte sau într-o lună sau într-un an....
dar poate o viață mi-ar trebui să pot să-l ascult
deplin...
și tot nu-l voi putea epuiza de înțelesuri....

ochii tăi transmit
ceva de dincolo de ei...
poate că e doar o nălucă sau poate
a coborât cerul în ei să-i facă să rostească nespusul
din fiecare colț de stea...
sau poate noaptea e prea lungă și grea
pentru a mai pătrunde lumina din privirea ta
în ochiul sufletului ce atârnă de-un nor trecător....sau...
poate mă-nșel...

imagine și vis; real și întuneric...
imaginează-ți singuratatea și o vei înțelege,
imaginează-ți bucuria și o vei simți,
imaginează-ți iubirea și o vei trăi....
sau poate te vei înșela....
(a câta oară?)

tristețea imi spune multe...
mă invită la dans, mă uită în neuitare, mă rupe din mine,
dar nu!...nu!,
nu poate să-ți acopere chipul...
e plânsul care-și râde de mulții trecători,
e visul ce se stinge în bieții muritori...

un freamăt de lumină se plimbă printre nori...