Într-o seară, pe o masă,
un mobil se lăuda:
„- Eu mi-s cel mai mare-n casă
Nimeni nu-i asemenea!
Căci stăpânul mă iubește,
Totdeaun’ cu el mă poartă,
Numai cu mine vorbește
Când e calm sau când se ceartă.
Din mână nu mă slăbește
Nici când e cu-a lui consoartă!”

Auzind de prin sertare
Cum că-i vorba de iubire
Sau că cine e mai mare,
Scoase-un strigăt de uimire:
„ – Cum? Am și eu o-ntrebare!”
Și vibrând mai cu tărie
Scoate cap-un vibrator.
„ - Ce vorbești tu de șefie
De acolo, din pridvor?
Oare când tu, cu stăpânul,
Îi îngheți prin buzunare,
Unde-s eu? În dormitor!
Tu te lauzi că în mână
El te ține ziua toată;
Pe când eu, sunt în stăpână
Când stăpânul nu-i acasă!
Deci răspuns l-a mea-ntrebare
Nu-mi mai da.
Ai văzut cine-i mai mare!”
Și tăcut stătea pe masă
Cu privirea-i spre covor
Ascultând cum vibratoru’
Zumzăia de zor.

Nu mai e nimic de spus,
Nici o îndoială nu-i,
Căci fiecare naș
Își are nașul lui!