orizontalul arămiu
decalibrat de prea multă lumină
poate fi locul unde se depune cenușa
lemnului ars pe îndelete
ca o oboseală
a unui gînd de ducă
prin metafizica ploii
a femeilor cu părul despletit
a tot felul de îndoieli

îmi desenez alienarea
cînd îmi descopăr conturul
prin intersecție cu ceilalți
un fel de cîrtițe magnetice
viețuind la o margine de timp
unde spaima este o lună palidă
de o eleganță pierdută
asemenea unui provincial mult citit
dar deloc umblat

altfel spus
cu teamă mi se zbat gîndurile
între realitatea palpabilă
și locurile unde nu îmi ajung brațele

revelația se ridică
precum un aer stătut
cînd mă las doborît
de somnul animalului
uitat în marginea pădurii

epuizat de apa cuvintelor
viața nu este nici măcar un abur
este doar o risipă de rășină
arsă la o lumină slabă
feștilă anemică pe niște bicepși decofeinizați

este posibil
să primesc în dar o femeie tînără
ori doar o moarte plictisită
ca o mare liniște interioară
în pielea unui exemplar rar

nimic maladiv
doar găoacea unde coclește
un blestem