Fulgere fără noimă

Vântu-și scutură insomniile
printre rădăcinile
de pe coamele de valuri ale gunoaielor.

Bălțile de pe caldarâm
nu mai coboară-n adânc
norii lungi și stelele
puse în leagăn de ursitoare.

Limbile ceasului din turn
se prăbușesc în frunzele toamnei
ce se lipesc de pantofi
ca înțelesurile din slovele cărții
de pulberea drumului.

Briciul abandonat pe buza prăpastiei
zadarnic taie cărări
în zăpezile estropiate de fulgere fără noimă.
















Eclairs insensés



Parmi les racines
de flots des ordures
le vent secoue ses insomnies,
les gros nuages et les étoiles
mis en berceau par les fées
ne peuvent plus être descendus
aux profondeurs par les flaques de la ville.

Les aiguilles de la tour
s’écroulent dans les feuilles de l’automne
collées aux souliers,
comme à la poussière du chemin
les sens des lettres du livre.

Abandonné au bord du précipice
Vainement le couteau tranche
des sentiers
dans les neiges estropiées
des éclairs insensés.