voiam să plec, nu știu unde, trebuia să împachetez
totul să fie în ordine
valiza de care ma împiedecam mereu
aștepta lângă ușă
mă simțeam ca o fantomă bântuind o casă străină
rătăcind undeva într-o lume iluzorie
cu un calm de moarte scoteam lucrurile din sertare
și le asezam la fel în valiză, le atingeam ușor
nu voiam să le rănesc
toată durerea, toate speranțele
toate atingerile erau catifelate
la fel de liniștită îmi scoteam țigările
priveam îndelung valiza, fumam
număram rotocoalele de fum
de la fereastră număram norii
de fiecare dată era la fel
numai ziua era alta
iubeam ploile
le iubesc încă
totul era gri, o perdea densă ce o tăiai cu degetele foarfece
cel mai crunt era seara
să urmărești cum ultima rază de soare părăsește lumea
și să constați că totul se repetă
cu excepția chiștocurilor care se adună lângă tine un morman
un mormânt de țigări decapitate de timp
și o casă plină de scrum și de fum
mutam valiza într-un colț întunecat
așa era bine
același colț ferit întotdeauna
îmi gustam lacrimile
și mă înecam cu firimituri de mâine