I
simtul realitatii
te ia de nas si te taraste,
aleator iti spui,
pe strazile orasului
ca un parfum imbibat in camasile
tale de sarbatoare

ai vrea,
satul de vara aceasta insidioasa,
sa pleci,sa ajungi
si tu,
macar o data in viata ,
acasa

II

ranjeste din coltul camerei tale un peste,
el e umbra poetului care esti,
ai,mi se pare, amaraciunea tacuta a
cultivatorilor de castraveti,
imaginati de poetii cetatii
sub chipurile deshidratate
ale unor babe blajine

pe crucea cuvintelor neintelese,
bolboroseai tamaie si tu insuti erai o
cadelnita,
pe treptele moi ale catedralei noastre
te-ai oprit,
ai tras putin aer in pieptul de ceara al oaselor
tale,
aranjate sub forma unor semne de intrebare
geometric dispuse si raspandind un miros de
rigoare
si te-ai rugat
cu limba lipita de cerul gurii
maselelor tale

indiferent la lumea care te privea,
la gura lumii care te rastignea,
la saliva trecatorilor,da ,trecatorilor
care te scuipa

III

ca pasari ce zboara...
in sfintele lunci
unde pasari ca el
se intrec in cantari

memoria te-a parasit in zorii zilei,
ca o tarfa,

oamenii se trec si mor
.....................
treierand necontenit
sanul marei infinit