Amfion

Când Amfion scapără lira
cărămizile se aștern
de la sine-n temeliile verii,
de parc-ar curge din salcâmii
preschimbați în turle de catedrală.

Privirea îmi crește
cât torentele
când grâul rodește pe buzele tale
lanțuri de ape
precum scânteile din jurul esenței.

Înveșmântat în umbra ta,
ceru-i e-o frunză de lotus
peste orașul cu terase de condori
intersecții de măslini
și poduri cu hohot de râs și de sânge.
























Amphion

Lorsque Amphion joue de sa lyre
les briques entrent de soi
dans les murs de l’été,
comme si elles coulaient
des acacias métamorphosés
en tours de cathédrales.

Mon regard s’agrandit
que des torrents
quand le blé mûrit sur tes lèvres
des colliers d’eaux
pareil aux étincelles
autour de l’essence.

Revêtit de ton ombre,
le ciel est une feuille de lotus
au-dessus de la ville
aux terrasses de condors,
carrefours d’oliviers
et ponts de rires et de sang.