Atat ma doare sa te vad cum suferi!
Si-as vrea sa-ti curm cumva aceasta agonie.
Stiai ca e mereu noroi sub nuferi,
Dar taie frunza lor si-n in carne vie.

Sterge-ti talpile si pleca, du-te undeva departe!
Nici nu-i ce vrei!Vrei flori de balta rece,
O despartire nu e-ntotdeauna-n suflet moarte,
Lasa-ti odata norii de sub frunte sa si plece.

Destul cu suferinta, impinge-o spre liman,
E-un biet barbat, cu lasitati in vine,
Care si-aduce-aminte, candva din an in an,
Ca-n viata nu-s doar vai, ci si coline.

Iarta-l, mai mult n-a fost in stare!
Si-i prea legat de tot ce-i pamantesc,
Tu nu i-ai fost iubirea cea mai mare
Sau de i-ai fost e las. Si-i omenesc.

Poate i-ai fost cumva de vreun folos,
I-ai alinat atunci vreo trebuinta,
Chiar poate-o sete numai, de frumos
Sau i-ai trezit vreo tainica dorinta.

Si te-a iubit in felul lui, cum stie,
Dar totusi siguranta si-a iubit mai tare,
Traia in balta lui de-o vesnicie,
Si tu vroiai pentru iubirea ta, sa zboare!

De-ai fi fost un nufar tu, in locul lui,
Te-ai fi uscat in iarba de pe mal?
Iubirea mai presus de viata poti s-o pui,
Dar dai totusi regatul pe un cal?