Ești atât de frumoasă
Îmbrăcată-n frunzele copacului vorbitor
Care ca printr-o plecăciune
Își lepădă veșmântul arămiu
Ba nu...erau crini și...
Petale de veșnicuțe
Ce ca un voal de șoapte
Te încleștară...
Într-o aură nimfică
Sau marea-ncătușată de...
Ochiul tău ceresc
Cu spuma cea dintâi a valurilor sparte
Ce parcă aievea te-mbrățișa