E ceva cu tine, tu nu-mi ești străin. Poate ne-am mai întâlnit
pe-o stradă-ncremenită o secundă, nu mai știu
dacă pe tine te căutam și nu te puteam recunoaște,
dacă te așteptam -- de când, de când?

Au rămas întrebările, n-am știut
că ursita se concentrează într-o clipă pe care
poți s-o ratezi dacă respiri prea devreme
sau vorbești prea târziu,
câteodată, cel care-ți vrea răul te duce aproape de fericire
și îți refuză zborul,
te-mpinge aproape de prăpastie
și nu-ți permite să cazi.

Nu mai știu ce să cred, ieși în cărarea tuturor, niciodată într-a mea,
sunt vești sau semne c-ai trecut pe-acolo, urmărindu-le
nici n-am știut când m-am preschimbat în pelerin,
ostenind până la porțile tale,
mereu pe-același drum...

Dă-mi dezlegare depărtării,
o clipă doar de nu te-ai mai ascunde, vreau
să-mi spui tu cine ești și ce e cu tine,
să înțeleg de ce trebuie să te caut încă o dată între două puncte de pe hartă...