Era răcoare. Dumnezeu se plimba cu privirea aceea
care nu știam niciodată de unde vine și nu apăsa nici cât lumina de seară
simțurile

înaltul înghețase, dar nu până la noi

o flacără foșnea la capătul dinspre înviere al unui mormânt
părăsit de vii

hai să punem mărul înapoi, tu jumătatea ta, eu jumătatea mea,
ca pe două ceruri, acele ceruri între care trăim,
pe unul îl numim pământ

doi la mijloc de măr