În lumea mea au năpădit cioroii
iar porumbeii s-au obrăznicit
și mă stropesc furându-i locul ploii
ce nu-și cunoaște norul zăpăcit

În lumea mea gunoiul stăpânește
pe sub perdele magice în fum
mi-i alveola rece ca de pește
și gura de capcană-mi face drum

În lumea mea feciorul dă cu pumnul
în cea care scheletul și-a jertfit -
o fi uitat în zeci de ani nebunul
că-i datorează primul răsărit

În lumea mea plăcerea virtuală
întrece apogeul genuin –
femeia e origine de boală
iar barba nu-i indiciu masculin

În lumea mea e tot la suprafață –
valorile mai vechi s-au plictisit
căci nu se potrivesc cu noua față
ce are tenul supraobosit

În lumea mea aproape nu-s ființe
doar umbre și haotice mașini
mai dornice de dor și cunoștințe
decât acei ce cred că sunt stăpâni

În lumea strâmtă-a mea un vis nu are
aripă pentru zborul scurt al său
nici rana ascuțișului nu doare
nici răul nu mai poate fi mai rău

În lumea mea copilul mă întreabă:
"De ce pământul e atât de trist???"
Eu nu pot să-i răspund de mare grabă
în lumea mea...

(nici nu știu de exist)