A noastră soartă

Botsch robert



Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța că urmasii
Vor trăi cum se cuvine.

Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.

Să cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu s-ăntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.

Vor veni copii noștri
Întrebînd : voi cea-ți făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n țară toate.

Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi știm să răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-ateptăm ca peste toate
Să se-așterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge dunărea de milă
Și ai țării veterani.

O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun “săracii”
Simt că-nebunesc și mor.

N-am avut de ei nevoie
Și sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viața de grea.

Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoy.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
S-au încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Și de credeți că spun basme
Ia uitațivă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veți vedea pe Stefan, Þepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.


Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.

Și cum spun eu ce gândesc,
spunți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.

De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu că îndurăm
Dar nun e provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.

Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Ferițivă dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.

Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie nea-ți șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simplii doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.


Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Și acum că știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.