Ascultă cum plouă cu astre,
Se scurge spre ducă lumina.
Tu, înger sfânt al existenței mele,
Dă-mi o aripă să zburam.

Þipete tăcute, nestrigate, mă dor,
Și cerul se curăță de stele.
Spune-mi, cât voi mai aștepta
Ca să-ți pierzi sufletul în brațele mele?

Uite... moare încă un răsărit,
Îți simt în ceafă răsuflarea grea,
Dar de întorc privirea se va pierde și ea.
Tu tot nu ai venit.