mi-e atât de somn...și totuși trebuie să rămân treaz
încă mai simt vântul care se prelinge printre
venele-mi casante
asemeni unei relații cauză-efect inversată și încă
mai simt nisipurile timpului cum se sparg prin
corpu-mi cefal până când,
din ochi, picături de cristalin îmi pătrund în carnea cavernoasă
ajungând în ureche unde îmi distrug cu ciocănașul
bibelourile de porțelan chinezesc ale nervilor

tu încă dormi.....nu ai resimțit șocul seismic al razelor dimineții
ce încetinesc mocnirea străvezie a geamurilor....
pe pielea-mi, sub tropicele degetelor tale stă ecuatorul fierbinte
al combustiilor spontane și al speranțelor deșarte....
din când în când, mai resimt totuși un fior al curenților arctici
transformându-mi ventricolele în mici curcubee înghețate
cu greutatea de exact 85 de grame
din când în când, țurțuri de culori solidificate cad prin artere
amestecându-se cu picăturile de vânt
într-o implozie nucleară
devastatoare

expiri și inspiri liniștită minutele și orele,
secundele și eternitățile
până când în jurul tău nu rămâne decât un irespirabil
vid temporal
care imi sugrumă centrul de greutate
și raza cercului circumscris
sufletului

tu încă dormi......ar trebui să te trezesc...
dar mi-e atât de somn.....