Îmi țin gândurile în palmă
și le dau grăunțe
apoi le arunc pe turla bisericii

Cioburi de glas se sparg de dale
și le șterg cu fire de cer
iubesc ceea ce nu știu

Și mă cobor pe vitralii de sănge
îngerii au uitat să cante
s-au întors în zăpaðă

Decor de alb înnegrit
cade în falduri pe pereți
miros de tămâie ating

Nu vine nimeni să ia anafură
nimeni nu o aude cum stă lângă cutia milei
eu tac în pustiu

Trec de la un șir de bănci la altul
printre coloane de ceață
candela mă arde

Icoane ce vor începe să fie pictate demult
au fost sărutate de guri închise de secrete
dau la o parte așternutul de rugi

sunt liberă