Spiralat, gri-închis, înnecăcios
se ridică plutind, ușurat...
roșind un vârf, scrumând a nor(i)i
Soarele, ceața, fumul și țigara;
în umbră-i adăpost
acoperit de cald
chiar piatra stă mai liniștită
sub copac

Crengi a iarnă-primăvară-n față
Porți(i) lungi de mântuire
binefacere, bine făcută...
băbuța se prelinge gârbovită
ca un șarpe, spre altar;
de la atâta popat s-a curbit
icoana, băbuța, ridurile, tremur
evlavios... aștept anfora
metaforă.

campus pustiit, studenți absenți cu suflet
liniște pe-alei, în mine și-n pubele
var căzut ascunde mii unu mucuri
termopane amăgesc fațada, părinții grijuli
departe este acasă, departe-i liniștea
cerească
e liniște în mine, copacul stă să cadă
pe soare să-l îngroape
lângă mine