Incerc sa ma regasesc in goliciunea mea...
Incerc sa-mi gasesc rostul universului...
Admir cat de plin si de gol este un fulg de nea...
m-am gasit si m-am pierdut in limitatul sufeltului...

Simt cum ma stabate o picatura de apa...
Atat de rece dar care ma inclazeste...
Ma-ncalzeste tocmai pentru ca o simt atat de vaga...
Atat de vaga incat mi se pare ca renaste...

Ma urasc pentru ca m-am nascut ca om...
Ma urasc pentru ca m-am nascut sa mor...
Si tocmai ura asta fata de mine ma face sa traiesc...
Ma urasc pentru ca m-am nascut sa mor...

Merg pe o alee intunecata unde caut un fir de lumina...
Inchid pentru o secunda ochii pentru a ma simti moarta...
Dar viata nu ma lasa sa mor si m-am vazut nascundu-ma...
Si am simtit ca o parte din mine va trai si dupa moarte...

Incerc sa gasesc un raspuns la propria-mi existenta...
Si-mi dau seama ca am murit cand m-am nascut...
Caci omul moare cand se naste si se naste cand moare...
ma simt neputinciosa pentru ca sunt constienta...