Este ceas de seară, vara, și sultanul vrea să-și scoată
Mândrul chip din moțăială și să dea cu ochii, roată,
Să deguste din dulcețuri, din arome și din boabe
Aromate și alese pe un pat, purtat de roabe.
De sub baldachin de trestii iese domnul, în splendoare,
Cu mustața lui roșcată, parcă rumenită-n soare,
Cu ochi negri și cu gura desenată de frumoasă,
Orice gazdă ar fi mândră să-l primească-n cap de masă.
Luna cu aripi de stele străjuiește bolta clară,
Prin boscheți o buhă țipă și-un lăcar o-ngână-n seară,
Pe un mal de iaz se pare că o stea îndrăgostită
A căzut din vălul lunii și de teamă se agită.
În pădurea poleită e o casă cu o babă,
În nesomn, pe malul bălții, un pescar, un moș de treabă
Stă cu ochii înspre scule, cu luleaua-n colț de gură,
Cu speranța, veșnic vie, că azi va avea captură.
Noaptea se prelinge caldă-n depărtare, fără zgomot,
Doar spre zări parcă se-aude o părere ca de clopot.
Domnul se preumblă singur, cu ochi negri și rotunzi,
Vede tot, miroase bine, nu e chip să îi ascunzi
Ce-ar dori să-și însușească, cu voința lui de domn.
Moșulică, cu lanseta, parcă e cuprins de somn,
Baba doarme, ostenită, cu luminile aprinse,
Totul moțăie pe lume sub a lunii raze ninse.
Domnul trece prin bazare înecate de miroase,
Dar nimic nu îl atrage și se plimbă printre case
Astupate cu verdeață, unduită lin de ape...
Când deodată nara-i amplă simte izul pe aproape,
De la bob plin de dulceață, de arome și de har
Și se-apleacă peste masa, parcă oferită-n dar.
Se codește, îi dă roată, mai miroase.. și îi place!
Cu mustața oploșită se apleacă plin de pace
Și servește fără teamă, bobul care-i prins de fir,
Iar pescarul se trezește din al viselor lung șir.
Clopoțelul, viu, se zbate agitându-se-n neștire,
Domnul a-nghițit cârligul și se simte tras de fire,
Se smucește ca să scape, simte malul, dă-napoi,
Moșul a căzut pe vine, cu genunchiul în noroi.
Stelele se-nșurubează, luna în spirală crește,
Domnul bălții de acuma-i doar un amărât de pește.
Moșul tremură de teamă, dar îl plimbă, e măiastru.
Orizontul se-nroșește de al zilei mare astru.
Drilul e sfârșit, minciogul se strecoară dedesubt,
Firul, ucigaș, speranța pare că a întrerupt.
Crapul mustăcios, pe moșul, îl privește cu durere
Și-n splendoarea-i fără margini simte vlaga lui cum piere.
Soarele, peste pădure, brusc, a aruncat o rază.
Și privind în ochi captura, moșului ce-i dat sa vază?
O grăunță uriașă a-nflorit în ochi la crap,
Inima în piept, bătrânul, simte că o ia la trap
Și îngenunchiat, ca-n vremuri, în război, între redute,
L-a pupat sfios pe coamă și-a șoptit: băiete, du-te!