zevzec îndoliat
am vrut să renasc din tine
ca un hrăpăreț vulpav
dar
ispita divină
cuprinde
tandrețea fertilității morale

am auzit de acest cuvânt lapidar

"DEGEABA"

este ipocrit
chiar ilizibil

ca un destrăbălat
simt nevoia hemoptiziei

felinarul îți răspunde:
exodul a luat sfârșit

intemperia e un descântec al zeilor livizi
ce ne poartă spre a lor conflagrație anchilozată

AUTOPSIE:
fără rezultat

poemele se îmbrățișau ca niște ocoliți ai atavismului crispat

omul de lângă fereastră-și închise ochii

destrăbălat se extirpa de leziunea versurilor cu molime estampate

trăia sinuciderea fructiferelor

arborii vigilenței alaliau cu o mimeză a răstigniților

omul i-a salvat de nemurire îmbrăcând zdrențele hoinarilor anonimi

a ajuns el însuși a fi monstrul orb al dependenței de sine

poemele se îmbrățișau ca bastarzii tetonați
privindu-mă din altarele templelor părăsite de șoaptele rugăciunilor

intemperia lapidară se sfârși

omul de la geam molatic se sprijini de meteahma zâmbetelor
mezaninul amneziei se strivi de anestezia morală a ignoranței profanului

la început a fost poezia
iar monstrul: renașterea sublimă
cel care a ucis-o