mi se definește în minte un nucleu
se rotește
învelește calm locurile comune pe mosorul
echilibrat bine între mâinile tale

(de multe ori până și socrate
e doar o xantipă ce țese în timp ce simțurile beau
cucută dar legătura dintre noi nu e susținută de otravă
nu e dată de pielea care te scoate la plimbare
goală
pe sub nuclee debusolate ca o turmă de sateliți
demagnetizați)

certurile sunt ca niște dejunuri grase
se lăfăie pe canapea cu picioarele desfăcute
și murdare
rotesc ochii spre puncte de sprijin iar în capul meu
aceeași farsă a senzațiilor strânse într-un ghem

m-aș plictisi lângă tine dacă n-ai avea un fel de moarte
pneumatică să plutească în cadă
printre spumele tale aduse din china pe drumul mătăsii
(când te îmbăiezi mi-o pui în brațe
îi număr în gând locurile unde se tot subțiază îmi spun că
va fâsâi surd într-o zi
și tremur)

flecărești iar eu sunt mai flămând
cu cât nucleul definește în mintea perfect echilibrată
ideea că mă vei otrăvi curând
din plictiseală