[...]
Și s-a mai spart un geam
Și-un gând, cărunt, trecu in neființă
De parcă tocul lui amenință.
E-o siluetă neagră, fără neam.

E lacul gri-verzui
Și nici că mai vorbesc.
N-am cui!
Vântu-n ferești răsună.
Mi-e frică, Soarele s-apună,
Cu-un gest actoricesc.

Și s-a mai spart un geam
Și cioburi curg șiroaie
O siluetă spânzură și taie.
O siluetă neagră, fără neam.