În dimineața asta păsările bruschează cerul,
liniar și dement timpul le petrece
pe sub umbrele altor case
cuvintele vechi se încurca în vise,de pe-o creangă pe alta se apleacă prezențe de frunze,
un miros de copaci prea adânc înfipți în pământ
se întinde și-mi stinge țigara ... pe prispa veche, ce
n-o să mai fie, se joaca cărți, se-noată vals,
în căutarea bărcii, plouă
aprind țigara și mă strig, pe un nume strain,
un ochi se închide, altu’ cade,
ca fânu’ proaspăt, hai, veniți, ‘om stoarce vin
din praful străzii, mă ridic, mă scutur de oase,
de una ,de alta și mă dezmierd cu prilejul
unui oftat - prea multe străzi,prea multe case,
nu- i loc să fugi, nu-i loc să uiți…

de aceea pledez pentru uitarea cuvintelor
atat de aproape de comoară,
iertați-le, nu știu să moară!
O babă chioară mă împletește
Pe sub o poartă, lâng-un râu,
copiii noștri, lângă maluri
culeg esențele unui vechi leac.