Să se lase peste umbre luna,
Să ascută forme acutul interes
Și să se scuture tremurând lumina
Petalei florii mele de cireÈ™.

Acolo unde se ascund parfumuri
Și se-nconjură cu ghimpii de măceș...
Străbune flori în triste ritualuri
De trecere a lumii, au dat greÈ™.

Căci ce contează astăzi trandafirii
Și cui îi pasă de al lor buchet
Când spinii lor sunt colții omenirii
Iar floarea lor atârnă trista la banchet.

Un ultim necrolog în zorii deznădejdei
La ultimul banchet sinistru petrecut
ÃŽn umbra lunii spre lumina rozei
A simplului de-acum paradis pierdut.

Întinde-ți-vă voi lugubre, negre, umbre
Ca cioclii ciumeni negre veniți la recoltat
Să recoltați cadavrele unei vieți stilate,
Acoperind în noapte o viață de păcat.