mâinile mele sunt două sticle de lapte
nici un copil internaut nu le înțelege utilitatea
îmi recunosc doar zâmbetul
Milka
sub respirația sonoră a unui vader
de ciocolată

parc-am trăi într-un cuvânt pe care am uitat
să-l scriem
numai unghiile picură din preaplin alb
cerneala pentru care morților le cresc dinții
iar roțile macină fiecare bordură
ninsorile inima statuilor
din parcuri

la marginea rondului cu flori de gura-leului
o bancă a devenit incoloră
trosnește sub așezarea bătrânilor decojind
oul fiert primit de pomană

apoi sare
pe carne pe feliile de salam peste tot sare
de parcă oamenilor de zăpadă le-ar fi rămas
hainele mari
amintirile goale

undeva în nemaivenitele sărbători ale iernii
coarnele cerbilor boncăluiesc vecernii