sarea din sânge doare

femeia din brațele tale
așa dezgolită și albă
așteaptă pedeapsa cu iubirea
în numele viului și al sorții

nu o atinge

prinsă în propriul ei plumb
te privește straniu
ca pe o catedrală catolică
unde iarna aprindea candele
pentru ispășire

femeia asta maree
nu calcă asfaltul murdar
umblă pe vârfuri
de teamă să nu ia urme de urât
urmele păcătoșilor

îngenuncheată în stânga ta
nu știe dacă e târziu
pentru orice fel de iubire
își dezbracă întrebările
încet ca hainele de doliu

ce senzualitate melancolică

în scenariul acela neîncheiat
nimic nu mai mișcă
decât atunci când bărbatul
își leapădă umbrele
și iubește
până în miezul cerului

femeia asta
așa ca sarea din sânge