În bălți, apa spărgea
soarele în bucăți.
Noaptea deja pierdusem
în ritmul respirației
ultimul scâncet străin
umflat de alcool,
injectat cu morfină.
Iarba fiarelor înnodase casele
cu părul mov al unei iele
înecate la miezul nopții
iar beția îmi spălase sufletul
cu vin roșu
ca pe morții cei noi,
când a venit ora aproape firească
să-mi strâng capul între umeri,
să întind mâna orbului
și să culeg vanitatea.