chiar dacă toate războaiele noastre au culoarea păcii
îți dau onorul dintre picioare pentru ultima dată
și renunț să mai arcuiesc curcubee prin tine

suflecându-mi sufletul cu baioneta de două ori pe diametru
umplu buzunarele cu cerul rupt din epoleții de pe tălpi
și ies din tranșeele tale care nu mă mai apără știind că dezertez

sunt un soldat căutând luneta puștii izbăvitoare
cu transpirația pe spate și mâinile pe piept
gata oricând de rutina ritualului

după ce voi fi rupt de unul singur ultimul front al cărnii
cu gâtul prăvălit înspre giulgiurile unui bocet la comandă
cocostârc descuibărit voi bate toaca în drum spre mănăstirea cumințeniei depline