Îl văd colindând fără vârstă
Pe acoperișele înfrunzite ale anotimpului
Însoțit de vârtejuri în lesă.
Ridică valuri de cenușă, pergamente
Cioburi de singurătate prin care-și
Strecoară privirea ca ceaiul.
Deși îmi face semn că se plictisește acolo sus,
Ar mai schimba o vorbă;
Ridică din umeri la întrebările orașului.

Descojește vulturi de vieți succesive
Până la ultima Troia
Apoi dispare în pelerina sa
Asemeni astrului, în cusăturile ierbii.
Orașul se rostogolește cu mirări succesive
În spatele zidurilor tot mai înalte.
Pe străzi cotropite de manuscrise
Florarese desculte lustruiesc petalele cu scuipat.
Trecători,deși ne ferim obrazul
Ploi cad asemenea.

S-au deschis porțile pentru toată herghelia,
Din burțile sătule sar neamuri de șobolani
Să înceapă curățenia:suntem salvați!
O nouă cultură înflorește în aerul sufocant:
Oameni-secure împodobesc pădurile,
Sarpele trece din ghilotină în ghilotină,
Oameni-struguri se înghesuie în lăzi pe tarabe,
De sus, de pe acoperișe,
Îmi face semn cel ce ridică din umeri:
Da, să-și elibereze câinii!