Aștept o figură mesianică răsărită dintr-o eprubetă
Să n-aibă nevoie să crească
Într-un uter de pământeancă,
Purtat în al ei pântec sa putrezească.

Eu vreau, Gandul Lui să fie neîngrădit
Pumnul lui înfierat cu foc divin,
Cuvântul lui purtat prin cele patru zări,
Iar țipătul său să rupă Pământul în două.

El să știe tot ceea ce conteză,
El să dorească doar realitatea noastră,
El să iubească
El să cunoască ura, dar să nu ne urască.

Doar să se scârbească atunci când vede a nostră mască,
Ce o prea slăvim sub forma adevărului absolut,
Sub care ne ascunde temerile, de a întreba, sau a înțelege
Trăind sub adăpostul catehismului, ferindu-ne de erezie.

Să fie adorat de cerșetori și consumatori,
Să fie contestat de preoții lui,
Să fie bătut de oițele sale,
Să fie plâns de cei ce nu îl urmează.

Trei decenii să aștepte
Două luni să predice,
O săptămană să ne tulbure
Și în nicio zi, salvarea să ne fure.