noi sfânta treime a duhului din sticlă
noi ce-am lăsat paharul să ne poarte-n derivă
umblăm prin mahalale ca niște câini de ceață
convinși că mântuirea e osul din arhivă

nimic n-am vrea și poate cu toții ne-au uitat
ne rezemăm de poarta deodată ruginită
și-această lună plină și-aceste felinare
ni se răsfrâng în sete cu ochii lor de vită

pleznește liliacul de ger cu aripi move
alt liliac în noi – și albi și sfinți și puri –
rigizi ca niște ciocli ne vor opri sticleții
mirându-se de hora încinsă cu trei furi

da! am prădat izvorul aghiazmatarului
mulțime de calici abia ne mai suportă
aceste versuri numai arzând prin mahalale
au în gâtlejul nostru un rol de epiglotă

aproape că se crapă însângerat de ziuă
glucoză vitamine seringi garou fiole
și vena noastră iată s-a coborât în ploaie
drenând canalizarea duhnind pe sub cupole