întotdeauna prima zi
începe cu o elegie
La-nceput am vrut să vorbesc
rînd pe rînd cuvintele
se transformau în cenușă
fiecare om pe care-l întâlneam
brusc devenea o urnă de cenușă

ce faceți?
pentru ce trupurile voastre se preschimbă-n
cranii și oase
mai iute decât crește grâul pe câmpuri?

Vorbea Hamlet ținînd capul lui Yorick
în mînă și roadele lumii ardeau în foc heraclitic
și totul ardea metafizic
pantha rei

adevărul este boala celor învinși
și el aduce întotdeauna moartea ori ploaia
vei muri mai înainte de a te descuraja
născîndu-te
mai înainte de a pătimi
de a ucide o idee o hiroshimă
într-o vreme a variabilităților celor mai profunde-n
scoarța pămîntului

așază-te departe de centrul lumii îți zic
ce voia să spună Hölderlin
„patria limbii ctitoresc poeții”




ontologic te vor așeza pe șosele
vor mătura cu tine pămîntul
vor șterge cu tine podeaua
toți cei care-și fac datoria
cu adânc și îndopat respect
ucigându-te pe zebra cuvintelor tale


nu-i nimic îmi spuneai
sufletele copiilor nu mor niciodată
într-un altfel de septembrie
într-un alt viitor.

(septembrie 2000)