eu mi-am trăit statuile pe gheață izbindu-se-alcoolic și scânteind lunar
de-un vânt mocnit în ierburi din mine vor rămâne doar pietre de hotar
am fost o blasfemie necesară un înger policrom la porțile zidite
mă va schimba o noapte-n motivul capital și-n templul gurii mele – popoare de termite

astfel concav și nobil în tăcere dus de curenți spre ultimul atol
arzând ca-n rugul de fecioară și stins cu albul de la pol
orbit de un intern travesti eternul taler contemplând
mugind în sine astrul zilei – născând în ceruri altul blând
să treci prin spațiul îndoielnic ori neschimbat să fii – la fel
te poartă basmul lumii tale apoi te inventează el