o noapte întreagă am numărat arborii albind primăvăratic
pe marginea drumului ce ducea pieziș către tine
dimineața am găsit la ușa casei mele de acum
un soare mic stingher și al nimănui
iarba creștea înaltă eu treceam prin martie cu haina ta pe umeri

ar fi trebuit să decupăm cu grație teritoriile acestor vârste

cântecul nostru neauzit de nimeni
a luminat distanțele atâtor călătorii

uneori dezolarea și propriile căderi
ne dau nume și rost
uneori e mai bine să taci

arbori mutilați vor însemna în cele din urmă
drumul cuvintelor noastre

e martie
primăvara aceasta e obosită deja
nu mai are nimic de spus
trebuie să trăim deocamdată
în fond
de ce nu?

asculta poezia in lectura autoarei