Calator prin Paradis

Abisul înstelat în gându-mi s-a nascut
Pe când în prag de seara, cu vântul, vechi prieten –
La tarmul fara capat am acostat tacut
Strivind cu luntrea valul ce m-a purtat spre Eden...

Calcând nisipul moale, descult, piciorul lasa
O urma deslusita ce astri-ntr-însa strânge,
Pe umerii-mi gigantici tot cerul noptii-apasa
Atunci când trista mare cu-nfrigurare plânge.

Prin Paradis, de-o vreme, îmi port cu grija pasul:
Din toate câte-o parte îmi pare ca lipseste;
Astept cu nerabdare sa vina iarasi ceasul
Care-ntr-un singur suflet de-a pururi ne uneste.


T.B.