astăzi nu sunt acasă pentru nimeni
mi-e din ce în ce în ce mai greu
să rostesc prea multe cuvinte
în fond
spunem doar da
spunem doar nu
spunem dana banu
tragem linie adunăm
cam atât
nu mai e nimic de oferit

am încuiat ușa de trei ori
să nu intre vremea aceea în care
prin orașele îndepărtate ale pământului
călătoream umăr lângă umăr
spre liniștea de acum

ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
repetăm aceleași cuvinte
nu ieșim din ele zidul e înalt perfect construit
alb strălucind în primăvara aceasta
cu pomi dezbrăcați femei guralive
bărbați anoști copii mult prea inteligenți
atâtea și atâtea povești nescrise la timp
ne coboară trupul din ce în ce mai străin
înspre capătul lumii

orașul acesta parcă e un cimitir în care
copacii stau la rând așteptând să înflorească
într-o după-amiază de martie

asculta poezia in lectura autoarei