S-a prăbușit de revoltă între resturi de naivitate și iluzie
Carnea i-a înflorit în timpul căderii

Căuta îndoiala, nu perfecțiunea, nici absurdul
Urmărit de un nor de albine ca o coadă de cometă

Aerul s-a înfipt în nări cu păsări
S-ar fi putut bloca în tunel printre monștri:
Indiferența, lăcomia, genurile obscure ale conștiinței

Suspendat în plasa de păianjen a scepticismului său funciar
Printre rămășițe de tăceri primordiale nedivulgate-
Concesii ostentative, fluturi scuturați de polen

În lumina care-i înghite pe toți răzvrătiții
Repetând micile zbateri, desprinderile

Dar niciodată, desigur, abdicările
Acele retrageri cu spinarea împovărată

Sporindu-și anonimatul anilor secătuiți
Fără să aștepte recompense, discursuri, aplauze
Care să-i întrerupă dispariția
O strângere de mână nu ar fi fost îndeajuns să-i privească.

L-am regăsit zornăindu-și mărunțișul -
Zilele cu bilete de autobuz și capete de sfoară
Cu fața la fereastră ca o felie de pâine
Din care ciuguleau vrăbiile,
Cu ochii ca două lacuri sărate:

Îngenunchiat.