despre modestie se poate vorbi la infinit
cu grandomania specifică celor modești...

strada se pierde în mine
printre coji de semințe și înjurături se naște o speranță
impermeabilă, imposibil de înțeles
și totuși abruptă, de netăgăduit
moartea nu știe să aleagă
întoarce întotdeauna anii pe dos
umbrele bântuie libere, aprinzând lumânări inutile
în timp ce îngerii își pierd aripile din prea multă bunătate
am evitat un copil
copacul însă nu a putut să ne mulțumească
câinii se sting în tăcere
nu îi pasă nimănui
și totuși
în urma noastră nu poate rămâne decât
iubirea