Și plouă…


O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.


Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc și mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.


Din bezna nopții-ntunecate
ÃŽn mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.


Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înțeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.


Mințind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar știu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbești
Dar tu mereu te ții de șotii
Eu știu că tu mă păcălești.


Dar lângă tine când sosesc
Și când încerc ca să-ți vorbesc
De-odată se pornește-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.


Îți spun că multe vreau mereu
Ca să-ți transmit din gândul meu
Dar tu privești în depărtare
Numai de mine nu te doare.


Și astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îți spun că tu ești al meu țel
La tine însă plouă iară…